Luat de îngeri

 

Acolo, la Cantonul CFR nr. 41 din Chintelnic,

când pe linia orizontului

secera se iubea cu ciocanul,

tatăl meu a transformat ,,boctăria”,

așa-i ziceau chintelecanii Cantonului,

într-o biserică

a catacombelor primilor creștini.

De aceea consătenii noștri

i-au acordat părintelui meu

cel mai frumos titlu nobiliar:

,,Popa de la Canton.”

Zilnic el liturghisea de două ori,

înainte de a pleca la ștrec,

la târnăcop și la lopată,

și după revenirea de la lucru.

Altarul lui improvizat

se afla în camera mare a Cantonului.

În sezonul hibernal,

când iarna mușca aspru,

cu dinți de frig rusesc,

el oficia liturghia de dimineață

în camera mai mică,

unde noi, frații și surorile dormeam.

La ora cinci el aprindea lampa

și se pregătea pentru liturghie.

Noi dormeam încă.

Somnul nostru era vegheat

de murmurul unui preot

îngenuncheat în rugăciune.

Eram de vreo 7-8 ani

și preferam să dorm pe jos,

pe un strujac de paie,

lângă tulpina caldă

a unei sobe de teracotă.

Neliniștit din fire,

mereu cuibărit într-un somn agitat,

mă trezeam și-l cercetam cu privirea

pe tata care se ruga.

El era gata de a pleca la ștrec,

încălțat cu pâslari lungi,

îmbrăcat într-o pufoaică,

model sovietic,

care îi încarcera mișcările,

ca o armură medievală.

Peste ele curgea lin

reverenda și patrafirul.

Tata obișnui ca atunci când

parcurgea anumite pasaje liturgice

să se înalțe pe vârfurile picioarelor

și tocurile pâslarilor

se ridicau de pe podelele goale.

Nu-mi puteam explica

această mișcare,

probabil era o manifestare

a unei trăiri spirituale mai puternice.

Eu îmi imaginam că cineva

îl trage în sus

și uneori, pe furiș

deschideam ochii

ca să-l surprind pe făptaș.

Ațipeam, mă trezeam,

îl urmăream pe tata

sperând să-l surprind

pe cel care îl ridica.

Într-o dimineață

am sărit să-l prind

pe tata de picioare,

intuind prevăzător

mica lui înălțare.

Am mascat intenția mea,

printr-o prăbușire

pe strujacul cu paie.

După un răstimp,

țâșnind brusc

din apele unui somn

am strigat interogativ:

,,-Unde este tata?”

Fratele meu mai mare

m-a liniștit,

mi-a șters cu palma lacrimile

și mi-a spus:

,,-L-au luat îngerii!”

Ion Radu Zăgreanu