Poliţiştii Biroului Rutier au fost sesizaţi astăzi cu privire la faptul că pe DN 17, pe raza localităţii Şieu Măgheruş, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane.
Actualitate
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că o tânără, în vârstă de 30 de ani, din comuna Floreşti, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism în direcţia de mers Bistriţa-Beclean, a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă, iar autoturismul s-a răsturnat într-un şanţ. Din accident a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Dej, pasager în autoturism, care a fost transportat la Spitalul Judeţean pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, transmite IPJ BN.
Faţă de conducătoarea autoturismului cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.