Vreau să-ți cânt, Isuse, și eu o colindă,

Și încerc cu teamă instrumente vechi,

Vinul e pe masă, vâscul sus la grindă,

Mâna mi-i pe corzi, sunetu-n urechi.

Bun venit în casă, ramură solzoasă,

Scutură-mi zăpadă și în așternut,

Brad din Bucovina, neaua ce se lasă

Lin peste Bârgaie, bistrițeanul lut.

Brad nescuturat, mai înalt de Dorne,

Scândura e moale pentru un sicriu,

Văd dincolo frații, înghețate borne

Stau, dar seva-i una, sângele e viu.

Tainică natură, brad, elan, arsură,

Totul se îndreaptă numai către cer,

Flacăra hrănește visuri fără zgură,

Săgetând ca saltul puiului de jder.

Uriaș în frânghii și în promoroacă,

Tu pe pârtii luneci la sfârșit de an,

Lemn de mănăstire, geruită toacă,

Bradul din Carpați ninge-n Vatican.

Dumnezeu se naște, înstelată seară...

Sfânta Preacurată Lui îi dase trup,

Sângele sfielnic,mărul din cămară,

Neatins de dinții poftelor de lup.

Vine iar Crăciunu-n promoroacă,

Toată noaptea au cântat în cor

Galaxii și nove, pasărea pe cracă,

Să îl preamărească pe Mântuitor.

Adrian Popescu