Cântecul mamei lui Amargo

Îl duc aşezat pe cearşafu-mi,

pe leandrii-mi şi-al meu palmier.

În douăzeci şi şapte august,

cu un cuţit aurit.

Crucea. Şi să pornim.

Oacheş era şi amar.

O amforă daţi-mi, vecini,

de-alamă, cu suc de lămâie.

Crucea. Nimeni nu plângă, văspun

Amargo e-n lună acum.

(în româneşte de Teodor Balş)