A tot răbdat Ion, răbdat,

Până când foc s-a supărat,

Că prea-și băteau joc toți de el,

Ba că-i nerod, ba că mișel!

Și câte alte, fel de fel! –

A scos un par din gard, și – feri!

De-or hi mojici, de-or hi boieri;

Că e pornit ca un netot,

Și dă-i la cap, și strică tot!

O zi întreagă a sbierat

Și val-vârtej a alergat,

Pe toți în spaime i-a băgat...

Când tocmai seara-ntr-un târziu,

Hop!, iată, dete de zapciu,

Și aoleu!, și vai!, și chiu!,

Că și l-a-ntins zapciul jos,

L-a legănat foarte frumos

Și-l adormi întors pe dos...

S-a scărpinat a doua zi

Bietul Ion când se trezi,

Se duse drept acasă – și,

Morală

De necazul satului,

Rupe dunga patului.

(„Convorbiri”, 1907)