Ard mulcom lumânările

de ceară în sfeşnice.

Un tâlc s-alege sibilin

prin umbrele veşnice.

Pe vetre şi în capişte

s-aţâţă jăraticul.

S-aprinde ambra pentru zei,

şi mirtul, sălbaticul.

Şi arde untdelemnul în

opaiţul cu toartele,

pentru vieţi ce vor veni,

dar şi pentru moartele.

Dacă lumina ar cânta,

vărsându-şi puzderia,

noi am vedea cum cântecul

consumă materia.

(„Corăbii cu cenuşă”, volum publicat postum)