Răsai asupra mea, lumină lină,

Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;

O, maică sfântă, pururea fecioară,

În noaptea gândurilor mele vină.

Speranța mea tu n-o lăsa să moară

Deși al meu e un noian de vină;

Privirea ta de milă caldă, plină,

Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toți, pierdut în suferința

Adâncă a nimicniciei mele,

Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.

Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința

Și reapari din cerul tău de stele:

Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

Mihai Eminescu

„Opere” (Ed. Perpessicius), vol. IV, p. 361