În perioada 28-31 iulie 2024, in județul Cluj, a avut loc cea de-a XLIII-a Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor. Delegații din partea Consiliului Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud au fost Alin Ștefan Saicu (vicepreședinte CJE BN) și Ana Elena Pop (secretar executiv interimar).
Actualitate
În cadrul acestei Adunări Generale, s-au discutat numeroase subiecte importante pentru educație, inclusiv Statutul elevului, Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitare și multe altele. Această întâlnire a avut ca scop îmbunătățirea sistemului educațional și reprezentarea intereselor elevilor la nivel național, ne-a transmis Alin Ștefan Saicu, vicepreședinte CJE Bistrița-Năsăud, elev la Colegiul Național "Liviu Rebreanu".