Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au sancţionat, cu o amendă în cuantum de 3.000 lei, o societate comercială care comercializează bijuterii din aur, care nu erau marcate conform prevederilor legale. De altfel, în luna august poliţiştii au ridicat cantitatea de 57,64 grame de bijuterii, în vederea expertizării.
Actualitate
De altfel, poliţiştii SIF şi cei năsăudeni au desfăşurat joi o acţiune pe raza oraşului Năsăud, pentru prevenirea şi combaterea actelor de comerţ ilicit şi a evaziunii fiscale. “În urma verificărilor au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în baza Legii 12/1990, în valoare totală de 9.500 lei, au fost confiscate produse alimentare şi industriale în cuantum de 250 de lei şi suma de 900 lei, provenite din acte de comerţ illicit”, se arată în datele furnizate de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.