Vulpoiul Englez scoase tacticos din joben o hartă a cerului, pictată pe hârtie de mătase.

 - Avem tot timpul, Nautilus! spuse el iar scoica sidefie începu să plutească lin printre stele. Ia să vedem, spuse el cercetând cu atenţie harta… da… e prea linişte, Nautilus… şi pe dată scoica răsună de o minunată muzică jazz… ia să vedem, spuse Vulpoiul Englez, cum ar fi să mergem la o ceainărie, aici, în apropiere?

- Ceainărie? În apropiere? a fost tot ce putu spune Malika.

- Sper că vă place ceaiul, spuse Vulpoiul Englez.

 Dar Malika nu mai scotea un cuvânt şi privea înmărmurită întinderea nesfârşită de violet şi strălucirea argintie a stelelor.

 - Atunci, vă invit la un ceai, spuse Vulpoiul Englez, iar Nautilus se îndreptă fără grabă, cu spatele, spre ceainăria din apropiere. La un moment dat se opri într-un punct numai de el ştiut. Malika aştepta curioasă. Sunetele de jazz picurau limpezi. Deodată trecu pe lângă ei o cometă sclipitoare. Nautilus sări în coada cometei!

 - Am ajuns! spuse vesel Vulpoiul Englez.

 O luă pe Malika în palma sa stângă şi coborî în faţa unei clădiri ca o bijuterie de sticlă pe care scria cu praf de stele, cu litere înflorate „Ceainăria dintr-un vis”. Intrară, Vulpoiul Englez unduindu-şi coada, sigur pe el, Malika, în schimb, cu aripioarele tremurând de emoţie.

 Interiorul era în întregime din cea mai fină şi mai subţire sticlă, măiestrit lucrată. Se aşezară la o masă de sticlă, cu scaune de sticlă. De îndată se apropie o frumoasă lumânare albă, cu parfum de caprifoi şi cu o flacără în vârf, care le aduse pe o tavă de sticlă două meniuri cu coperte şi foi de sticlă, retrăgându-se apoi.

 În timp ce Vulpoiul Englez cerceta cu atenţie meniul, Malika cerceta cu atenţie ceainăria. Văzu că, pe lângă faptul că aceasta era cu totul şi cu totul de sticlă, chelnerii erau o mulţime de lumânări albe, toate aprinse şi, cu siguranţă, toate cu parfum de caprifoi. Şi cum ceainăria se afla în coada cometei, iar cometa călătorea printre stele, ceainăria era o ceainărie călătoare şi strălucitoare, iar peisajul din faţa ochilor fetiţei licurici se schimba mereu, arătându-i-se, în toată strălucirea lor, atât de multe stele, încât chiar dacă ar fi avut în faţă harta de mătase a Vulpoiului Englez, tot nu ar fi reușit să le recunoască pe fiecare după numele şi strălucirea sa.

- Ce aţi dori să comandaţi? întrebă Vulpoiul Englez.

- Ăăăă… păi…

- Atunci, dacă îmi permiteţi, spuse el, v-aş recomanda ceai fierbinte englezesc, sandviciuri cu miere şi fursecuri cu levănţică, iar eu cred că am să iau sandviciuri cu somon şi lămâie…

 - Cred că sunt delicioase, spuse Malika, semn că îi mai veni inima la loc.

 Frumoasa lumânare albă luă zâmbitoare comanda.

- Ce de lumânări! Spuse Malika. Şi toate aprinse! Ce se întâmplă cu ele când ard de tot?

- Se sting ca lumânări şi se aprind ca stele, răspunse Vulpoiul Englez.

 - De aceea sunt atât de multe lumânări şi atât de multe stele! Înţelese Malika. Şi au o strălucire atât de frumoasă…

 - Şi totuşi, dumneavoastră aveţi o strălucire aparte, pe care nu ştiu cum să mi-o explic… spuse Vulpoiul Englez.

  Malika se încruntă.

- Cred că, după ce am făcut o călătorie atât de lungă am putea să ne spunem pe nume, zise ea. Aşadar, dragul meu Vulpoi Englez, eu, Malika, sunt singurul licurici din lume care nu străluceşte.

 - Malika, spuse cu blândeţe Vulpoiul Englez, priveşte în ochii mei!

  Malika ridică privirea şi se uită în ochii Vulpoiului Englez. Şi acolo văzu o fetiţă licurici strălucitoare , din a cărei privire curgeau şuvoaie de lumină. Îşi dădu seama că era chiar ea, era chiar imaginea ei reflectată în ochii mari şi blânzi ai vulpoiului. Rămase fără glas de uimire.