Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj
ANTOLOGIE SSBN: Emil Dreptate – 70
Image
Actualitate
Din urmă vine ceața ca o haită
Flămândă și cu ochii numai în zare
Să ne grăbim e drumul de un om
Și să-l scăpăm și-acum de-mbrățișare
Poate auzi sub palidele stele
Ce rece strigăt cheamă și egal
Cu ritmul lui în trupuri ni se zbate
O frunză veștezită de metal
Dintr-o pădure vai nestrăbătută
Ori poate-mpinsă-n timp cu viclenie
Se-aude pasu-i încă pe sub zare
și-i frunza steagul ei ori cine știe
Ce poate fi acum când vine ceața
Flămândă și cu ochii numai zare
Să ne grăbim egal se zbate frunza
Sub vânt egal pornit spre fiecare
(Din volumul „Păzitorul de cântece”,
Editura Eminescu, 2001)