Edenul meu,

ceaşca de ceai de dinaintea zilei,

mângâierea nopţii pe pijama

şi-un pas grăbit să-mi câştig nemurirea.

Edenul meu,

un zbor perfect peste calendare

bătute-n perete în odaia bunicii

cât o vacanţă mare.

Edenul meu,

un fir de lumină sculptată în lampă

şi multe vise cu îngeri

ce-mi coborau cărţile din pod,

vişinul ce-mi întindea roşu covor,

când, din războiul lumilor, mă întorceam învins,

biserica plină ochi de copii,

peste care rugăciunile mele curgeau ca igrasia pe perete.

Edenul meu,

o poartă de hotar prin care vulturul a zburat –

lume urâtă, cealaltă parte a feţei,

refugii fără destinatar.