Dacă aș putea 

Să-mi revărs agonia asupra unui bob de grâu 

Pe care apoi să îl plantez 

într-un pământ udat de stropitoarea ochilor mei 

M-aș îmbracă în haina semănătorului 

Și aș dansa în picioarele goale deasupra semințelor care-mi acoperă însemnările. 

Aș ști odată pentru totdeauna 

că boabele se zvârcolesc în mormânt și-mi sufocă durerea 

Pe care am aruncat-o jalnic în groapa neajunsurilor. 

Iar eu aș fi descătușată de robia cu care m-a încoronat destinul. 

Bobul de grâu îmbrătișează tristețea-mi lepădată în neant

O ia de mână și-i șoptește cuvinte îmbălsămate în miere. 

Dar nu m-am gândit niciodată 

Că, îngropând durerea în lanul de grâu, 

Vor răsări la toamnă spice de suferință.