ASTRA năsăudeană l-a omagiat pe profesorul dr. Gheorghe Pleş
Image
astra.jpg

       La Năsăud, ziua de 22 aprilie 2021 a fost marcată de o activitate omagială dedicată regretatului profesor dr. Gheorghe Pleş, plecat de curând pe calea veşniciei. Momentul a fost organizat de către Cercul Astra Năsăud, aflat sub conducerea doamnei preşedinte Floarea Pleş, şi s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Bibliotecii "Veronica Micle’’, respectându-se toate prevederile sanitare. La această manifestare de suflet au luat parte, alături de astrişti,  primarul Năsăudului, Dorin Vlaşin, şi viceprimarul Marius Bodea, dar şi conducătorii instituţiilor culturale din oraş, Lucian Vaida, directorul Muzeului Grăniceresc  şi Ionuţ Nistor, directorul Casei de Cultură "Liviu Rebreanu’’.

Întreaga asistenţă a păstrat un moment de reculegere în memoria distinsului profesor năsăudean, după care, primarul şi-a exprimat regretul pentru pierderea  unei personalităţi marcante a Năsăudului, cea a ilustrului profesor dr. Gheorghe Pleş. Cuvintele sale pline de încărcătură emoţională i-au determinat şi pe ceilalţi vorbitori să-i completeze portretul moral în lumina celor mai alese trăsături umane şi profesionale, dar şi a pasiunii sale pentru cercetarea istorică şi literară. Intervenţiile pertinente susţinute de Ioan Boţan, preşedintele Despărţământului Astra Năsăud, Ioan Seni, Romulus Berceni, Ioan Mititean,  Gavril Vaida, Iacob Naroş,  Lucian Vaida, pr. Lucian Greabu, Floarea Pleş, Ana Filip şi Lucreţia Mititean au scos în evidenţă contribuţia profesorului dr. Gheorghe Pleş la menţinerea şi dezvoltarea instituţiilor şcolare năsăudene, activitatea sa vie în rândul ASTREI, precum şi calităţile sale intelectuale deosebite,  care l-au propulsat în lumea personalităţilor culturale de rezonanţă academică.

         În această zi, la 22 aprilie, când s-au împlinit 171 de ani de la naşterea poetei năsăudence, Cercul Astra Năsăud avea în program lansarea cărţii "Veronica Micle. De la mit spre adevăr’’, scrisă de Gheorghe Pleş. Autorul a aşteptat cu drag acest eveniment, dar timpul n-a mai avut răbdare cu el şi lansarea s-a făcut în lipsa lui. Cartea a fost prezentată într-un mod elogios de către Mircea Daroşi, după dorinţa autorului, fiind considerată un pios omagiu adus celei care a fost marea iubire a poetului nostru naţional.