Primarul oraşului Năsăud, Dorin Vlaşin, anunță că lucrările de protecţia malurilor râului Someşul Mare, investiție derulată de Asministraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa, sunt în toi.
Actualitate
“Mai avem o veste bună. De aproximativ două săptămâni, ne-am apucat şi la apărarea de mal, digul de 2 km. Sper ca în această toamnă să se lucreze cât mai mult pe acest şantier.
Vom demara încă un proiect îndrăzneţ cât de repede pentru amenajare zonă de promenadă pe malul Someşului. Se lucrează la apărarea de mal, dar ulterior vom depune un proiect pe fonduri europene. Vom face piste de biciclete, alei pietonale, mobilier urban. În prezent, în afară de baza sportivă de la stadion, năsăudenii nu prea au unde să-şi petreacă timpul liber. Avem nevoie de zone de relaxare”, a precizat primarul din Năsăud
Proiectul va aduce beneficii şi pentru proiectul de construire a Complexului Sportiv Multifuncţional şi de Agrement din Năsăud, care va fi amenajat în zonă, aflat acum în licitație la Compania Națională de Investiții.