Actualitate
Tribunalul Bistriţa- Năsăud a dispus astăzi, 29.05.2018, anularea Ordinului Prefectului judeţului Bistriţa Năsăud nr. 293/31.10.2017 privind constituirea Comisiei pentru coordonarea activităţilor de organizare şi desfăşurare a referendumului local pentru demiterea primarului oraşului Sângeorz - Băi, judeţul Bistriţa- Năsăud
"Astfel, Traian Ogâgău a câştigat procesul privind organizarea şi desfăşurarea referendumului local pentru demiterea acestuia. În acest fel, instanţa de judecată a reţinut nelegalitatea actelor emise şi adoptate de către Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa Năsăud în vederea organizării referendumului. Aşa cum am susţinut încă de la început, procedura privind organizarea referendumului s-a desfăşurat sub semnul ambiguităţii, îndoielii, netransparenţei, necunoaşterii de către prefect a procedurilor legale impuse de legiuitor.
Traian Ogâgău a fost reprezentat atât în faţa instanţei de judecată cât şi în faţa Comisiei pentru coordonarea activităţilor de organizare şi desfăşurare a referendumului local de către avocatul Gaftone George din cadrul Societăţii civile profesionale de avocaţi Zegrean, Gaftone & Asociaţii", se arată în comunicatul transmis de av. George Gaftone.