Actualitate
Poliţiştii bistriţeni au executat un mandat de aducere, privind un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Dumitriţa, faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori.
„În fapt, în perioada 13 noiembrie 2013 – 25 aprilie 2014, acesta este bănuit că ar fi săvârşit, în repetate rânduri, 28 de acte materiale de furt de arbori, valoarea totală a materialului lemnos sustras fiind de 10.439 de lei. Faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă”, anunţă inspectorul Virginia Pîrlea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Altfel, marţi, în urma unei acţiuni organizate de către poliţiştii bistriţeni împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj şi în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, pe Valea Someşului, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 10.000 de lei, unei persoane juridice, şi s-a dispus confiscarea a 58,12 mc material lemnos, în valoare de 7.959 de lei.