Actualitate
Poliţiştii au fost sesizaţi luni, prin serviciul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe raza localităţii Valea Mare un tânăr prezintă o plagă înţepată în zona abdominală.
„În urma cercetărilor efectuate la faţa locului a rezultat faptul că pe fondul consumului de alcool, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din localitatea Valea Mare, a fost implicat într-o altercaţie cu un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Maieru, care i-a provocat tânărului, prin înţepare, o leziune abdominală. Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a părăsit locul producerii incidentului fiind ulterior depistat de poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Sîngeorz-Băi. Tânărul a fost transportat la Spitalul orăşenesc Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale”, precizează Virginia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Măiereanul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.