Actualitate
La iniţiativa managerului Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, la demisolul clădirii, va fi inaugurat Clubul Cultural CoşBook, în care se vor desfăşura manifestări culturale, lansări de carte, dezbateri, proiecte de filme. Spaţiul va fi dotat cu tehnica necesară pentru ca evenimentele să fie într-adevăr la standarde europene.
Clubul va găzdui şi rafturi cu cărţi, galeriile acestuia fiind cu imagini vechi ale Bistriţei, dar şi portretele unor mari scriitori români şi străini. Tot aici va fi şi o epxoziţie permanentă dedicată lui Carol al II-lea, regele care, în 1919, a locuit la Bistriţa în clădirea în care funcţionează acum Biblioteca Judeţeană. Lucrările sunt destul de avansate, astfel încât, în curând, tinerii care frecventează biblioteca vor putea lectura în club, la un pahar de ceai, şi vor putea socializa împreună cu alţi iubitori de carte.