Actualitate
Prima etapă a concursului foto „Mândru de Bistrița” a ajuns la final. Desfășurat în intervalul 27 aprilie - 15 mai 2016, exclusiv pe pagina de facebook „Mândru de Bistrița”, concursul s-a bucurat de o participare numeroasă și, cu siguranță, a contribuit la promovarea Bistriței, anunţă purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti. Potrivit regulamentului clasamentul final a fost stabilit în funcție de share-urile date exclusiv de pe pagina oficială de concurs.
Astfel, Maria La, cu fotografia „Biserica Reformată din Bistrița, la apus de soare!”, şi-a adjudecat primul loc, cu 235 distribuiri.
Elod Gyorgy , „Strada Gh. Șincai din Bistrița, noaptea!” a obţinut locul 2, după ce a însumat 212 distribuiri, în timp ce locul trei îi aparţine lui Grigore Rus, care a suprins tot Biserica Evanghelică din Bistrița, având 193 distribuiri.
După cum a fost deja anunțat fotografiile vor fi afișate la panoul de onoare „Mândru de Bistrița” instalat în Piața Centrală și vor fi incluse în albumul electronic postat pe pagina oficială a Primăriei Bistrița.