Călin Stan (USR Bistriţa): Cred cu tărie că Dan Barna intră în turul doi. Îndemnăm cetăţenii să iasă la vot!
Image
dscn1846.jpg

Călin Stan, coordonatorul judeţean de campanie al USR PLUS pentru alegerile prezidenţiale, susţine că Dan Barna are toate şansele să intre în turul doi, chiar dacă scorul său electoral a fost uşor afectat de ştirile apărute la nivel naţional pe tema implementării unor proiecte pe fonduri europene. Dan Barna nu va mai ajunge la Bistriţa până după alegerile prezidenţiale, preferând ca în această perioadă scurtă să ajungă în judeţele unde nu s-a întâlnit cu electoratul.

„Eu cred cu tărie că Dan Barna intră în turul doi şi are toate şansele să câştige. Este motivul pentru care îndemn cetăţenii să iasă la vot, este un drept fundamental şi ei pot face diferenţa. S-a văzut şi la alegerile europarlamentare din mai că o prezenţă masivă la vot schimbă rezultatul final şi face un PSD mai mic şi sper să-l facă şi mai mic la alegerile prezidenţiale”, a declarat Călin Stan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Stan a ţinut să menţioneze că Dan Barna, în prezent este pe locul trei în sondaje, acumulând 90% din voturile Alianţei USR PLUS, însă are potenţial de creştere, iar voturile vor fi influenţate şi de Diaspora, acolo unde Barna are o susţinere puternică.

Acesta a nominalizat cele 10 puncte din proiectul lui Dan Barna pentru România, şi anume „Fără penali în funcţii publice”, „6% din PIB pentru educaţie”,o nouă lege a sănătăţii, management profesional pentru finalizarea autostrăzilor, „Economie fără birocraţie”, stoparea tăierilor ilegale de păduri, „0 taxe pe salariul minim”, „O singură naţiune, în România şi Diaspora”, stabilitate pentru apărarea naţională şi „Stop criminalităţii!”. De altfel, aceste proiecte pot fi accesate pe danbarnapresedinte.ro sau usr.ro