Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bistriţa-Năsăud desfăşoară în colaborare cu Asociaţia Institutul Transilvan de Mediere Cluj-Napoca, cursul de mediator –iniţiere.
Actualitate
Cursul are o durată de 14 zile (80 de ore asistate, din care 24 de ore de cursuri şi 56 de ore aplicaţii (studii de caz, simulări).
Potrivit secretarului general CCI BN, Monica Mureşan, cursurile se vor organiza în luna mai, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie BN, strada Petre Ispirescu, nr.15 A.
Preţul cursului este de 2.750 de lei. Dacă se achită cu 14 zile înainte de începerea cursului, preţul este de 2.500 de lei.
,,Cursul se adresează persoanelor care doresc să activeze în profesia de mediator. Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate. Medierea are aplicabilitate practică, atât în domeniile civil şi penal, cât şi în materie comercială şi poate fi solicitată atât înaintea declanşării unui proces în faţa instanţelor competente, cât şi după declanşarea lui. Soluţionarea conflictelor pe calea medierii oferă posibilitatea cetăţenilor şi instituţiilor publice şi private de a participa activ la configurarea soluţiilor şi de a-şi menţine sau chiar îmbunătăţi relaţiile cu partea adversă”, ne-a declarat Monica Mureşan, secretar general CCI BN.
La finalul cursului, absolvenţii vor primi un certificat recunoscut la nivel naţional.
,,Pentru înscrieri îi aşteptăm pe toţi cei interesaţi la sediul nostru din strada Petre Ispirescu, nr.15 A, etaj 2 sau la telefon 0263.230.640, 0733.900.204, email: cfp@cciabn.ro”, ne-a precizat Monica Mureşan, secretar general CCI BN.