CCR: Legea referendumului e constituţională, dar participarea la vot trebuie să fie peste 50%+1 din totalul alegătorilor
Image
1339155739aaa.jpg

Curtea Constituţională Română a decis, marţi, că legea referendumului este constituţională.

Curtea Constituţională a respins contestaţia PDL, dar a impus şi o condiţie la Legea referendumului pentru demiterea preşedintelui. Pentru ca referendumul sa fie valid trebuie ca în 29 iulie la vot să participe peste 50%+1 din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale - preşedintele va fi demis cu jumătate plus unu din totalul celor prezenţi la vot cu îndeplinirea condiţionalităţii de participare la vot.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”, se arată în comunicatul CCR.

Săptămâna trecută, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea referendumului. Prin modificarea adusă de Executiv se revine la forma iniţială a legii în care rezultatele votului unui referendum se validează cu jumătate plus unu din numărul alegătorilor prezenţi la vot.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.