Ce spune PDL despre decizia CCR pe legea referendumului
Image
pdl-277x207.jpg

PDL şi-a prezentat, în cadrul unui comunicat de presă, punctul de vedere faţă de decizia Curţii Constituţionale care statuează că legea privind coborârea pragului de validare a referendumului la 30 la sută este constituţională, în măsura în care nu se aplică unor referendumuri organizate în primul an de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Decizia de miercuri a Curţii Constituţionale consfinţeşte faptul că USL nu poate schimba legislaţia referendumului cu mai puţin de un an înainte de desfăşurarea lui, aşa cum a susţinut tot timpul şi PDL. Scăderea pragului de validare a referendumului a făcut parte din strategia USL de promovare, chiar în cursul acestui an, a unei Constituţii profund nedemocratice”, se arată în documentul citat, relatează Mediafax.

Democrat-liberalii susţin că modificarea cvorumului cu mai puţin de un an înainte de organizarea unui referendum încalcă Codul de bune practici adoptat de Comisia de la Veneţia în martie 2007, care spune că aspectele fundamentale în materia dreptului referendar „nu trebuie să poată fi modificate cel puţin un an înainte de referendum, sau trebuie reglementate de Constituţie ori la un nivel superior legii ordinare”.

Apreciind că „proiectul USL pentru o nouă Constituţie instituie dictatura unei majorităţi parlamentare de moment asupra voinţei populare, schimbarea raporturilor de putere în stat şi transformarea parlamentarilor PSD, PNL, UNPR şi PC în stăpâni peste toată România”, PDL consideră că ,,decizia de astăzi a CC a dejucat tentativa USL de a promova o Constituţie nedemocratică cu votul a doar puţin peste un milion de români”.

Sursa:mediafax.ro