Actualitate
Delegaţia olimpică de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa, alcătuită din 33 elevi deosebiţi, sârguincioşi şi buni la învăţătură, din clasele V-XII şi care vor participa la olimpiadele din 2015, la toate disciplinele de învăţământ, a fost felicitată, apreciată de către conducerea colegiulu,i prof. Teodor Oprea, directorul CN „AM”, care le-a urat tuturor elevilor să se întoarcă victorioşi, să reprezinte cu cinste şi demnitate unitatea de învăţământ, mulţumindu-le pentru rezultatele obţinute şi seriozitatea de care dau dovadă în confruntările şcolare.
De asemenea, directorul unităţii şcolare a mulţumit cadrelor didactice pentru efortul depus şi performanţele obţinute cu elevii, felicitându-i pentru implicarea în pregătirea elevilor.
Asociaţia Comitetului de Părinţi al CNAM a hotărât ca toţi elevii olimpici 2015 să fie premiaţi cu o sumă de bani, iar Dana Raţiu, preşedinta ACP, le-a înmânat plicurile cu premii, felicitându-i pentru excelenţă şi urându-le succes în întrecerile care îi aşteaptă.
Şi noi îi felicităm şi le urăm să se întoarcă cu multe medalii de aur.