Actualitate
Proiectele de investiţii derulate de Primăria Sângeorz- Băi în diferite domenii încep să prindă contur. Infrastructura educaţională reprezintă o prioritate a administraţiei locale, prin asigurarea unor condiţii europene de învăţare şi dezvoltare a preşcolarilor şi elevilor din oraşul staţiune.
Marţi a fost semnat procesul-verbal de recepție a lucrărilor desfășurate la Grădinița cu program normal, cu 4 grupe, de pe strada Sălciilor. Investiţia, cu o valoare de aproximativ 500.000 euro, a fost finanțată de Ministerul Educației în parteneriat cu Primăria orașului Sângeorz-Băi. Practic, a fost construită o nouă clădire destinată învățământului preșcolar, dotată corespunzător desfășurării activităților specifice. Amenajarea curții - cu spații de joacă pentru copii și spații verzi – va fi realizată de către Primăria Sângeorz-Băi, în perioada imediat următoare.
Grădinița este destinată unui număr de 80 copii (20 copii/grupă), 4 educatoare și 2 cadre auxiliare urmând să aibă grijă de cei mai mici locuitori ai oraşului.