De-atâta venin în duhul stăpân, al lumii haine

E smoală și boală și-n zile senine;

Și alunecă dealul în vale

Pământul se crapă și plânge

Pădurea își clatină voalul

Recolta de grâne se stinge

Și scârțâie moara, secată, fără grăunță

Iar trupul e tină fără lumină,

Fără credință.

Din cerul înnorat, înrobit

De crâncene anateme

Trăznește subit

Vremea cositului-sfânt, sorocit

Înainte-de-vreme

Și vremea mutării

Din case senine cu draperii

La ferestrele fără obloane,

La casele

Fără ferestre, fără tavane, fără balcoane.

Pe străzile urbelor triste cu porțile-nchise

Cu steaguri în berne

Se-așterne

Vacarm

De trăsuri cu caii mascați, înșirate-n coloane

Fără cortegii, fără ghirlande,

Fără orchestre, fără coroane,

Cu nechezat delirant de cai istoviți

Și scârțâit de roți

Și torțe învechite,

Și fum de tămâi însoțind către sfinți

Năduf și nădejdi

Răstignite.

Năvală de gloate

Silite-n mutare

E-n vămile din văzduh și hotare,

Căci sita întinsă din iarnă în vară

E rară

Lăsând neghina și bobul schilav

Să cadă afară,

Apoi pustiul se-nșiră în ginte

Și liniștea vorbei măhnite

Se-ntinde,

Și negură groasă se lasă

În tinda vremelnicei casă.

După urzită furtună câlțoasă

Și așteptare cu îndelungă răbdare

Cu rugă și trudă și jertfă și jale,

Când ploaia de lacrimi se-ndeasă

Se-ntoarce Credința acasă;

Și-atunci norii fug și ceru-i senin

Și mugurul crapă în floare

Și-nvie

În casa curată cu candela vie

Sfiala și șoapta de sfântă rostire,

Izbânda în fire

Cu raze de soare ,

Și suflete noi

În pietre zidite-n Chemare.

Bistrița / h 21 / 22.03.2020