Climate literare

Numărul 18 al publicaţiei „Climate literare – foaie pentru minte şi inimă, oablă şi neatârnată” este un număr de sărbătoare prezentând Lumina Lumii prin creaţiile literare. Editorialul, semnat de Ion Iancu Vale, vorbeşte despre nesomnul din somn al Atotţiitorului. Poeziile sunt semnate de Radu Gyr, Nichifor Crainic, Gheorghe Palel, Dan Dubescu, Doru Mareş, Grigore Grigore, Emil Perşa. Mihai Antonescu este prezent prin câteva consemnări prieteneşti, iar Victor Atanasiu vorbeşte despre Dinu Săraru „Un Richard al III-lea al vremurilor noastre”. „De ce avem nevoie de iubire?” ne spune, printr-un interviu, Anton Gagiu, iar Nicolae Dorel Trifu, în cadrul rubricii „Cronica literară” prezintă un eseu despre „Metafora înnobilată de idee în lirica lui Corneliu Antoniu”.

Din judeţul nostru sunt prezenţi, în acest număr, Melania Cuc, prin intermediul unui dialog semnat de Monica Mureşan, în care vorbeşte atât despre literatură, cât şi despre icoanele pe care le realizează pe ferestre tradiţionale. Melania mărturiseşte că, prin scris simte că se apropie mai tare de Dumnezeu. De asemenea, „Despre grupările literare din judeţul Bistriţa-Năsăud” scrie Menuţ Maximinian.

Un număr bogat în trăiri, în care lumina predomină.