Colecţia Clasica a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”
Image
32173203813033916535359965814487949672915819n.jpg

În cadrul manifestărilor de final de an, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud a lansat cel de-al optulea număr din Colecţia Clasica dedicat Centenarului Sergiu Algeorge, medic, orientalist, eseist, traducător cu origini în Sângeorz-Băi, arestat în 1958 şi inculpat în procesul Noica Pillat, condamnat la şapte ani de închisoare. După eliberare, a fost reîncadrat medic specialist ORL şi a participat la numeroase congrese internaţionale de indianistică. A fost coleg de închisoare cu Nicolae Steinhardt, cu care a avut o serie de dialoguri publicate mai târziu în „Convorbirile de la Jilava”.

În seria Bibliotecii Judeţene au apărut, până acum, plachete dedicate lui George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Andrei Mureşanu, Emil Rebreanu. Printre cele mai recente apariţii lansate în proiectul editorial al bibliotecii, în cadrul acţiunii „Cartea, pâinea şi vinul”, iniţiată de managerul Ioan Pintea, au apărut „Om în mers”, Editura Limes, eseuri de Olimpiu Nuşfelean, Cassian Maria Spiridon – „Fericirile monahului Nicolae de la Rohia”, Casa Cărţii de Ştiinţă şi Nae Antonescu – „Corespondenţă primită 1960-1969”, ediţia îngrijită de Călin Emilian Cira.

Printre alte proiecte ce se vor derula în planul editorial 2023, amintim şi trei dedicate memoriei unor scriitori bistriţeni. Astfel, va fi publicată în premieră cartea de poezii a lui Andrei Moldovan – „Jurnal şi lectură”, rubrică consacrată şi în cotidianul „Răsunetul”, purtând semnătura lui Ion Moise şi, de asemenea, vor fi adunate însemnările pe baza unor lecturi a lui Dumitru Andraşoni din presa vremii.