Înzestraţi cu har şi vrere şi cu iubire de semeni, noi, dascălii, am fost aleşi de Dumnezeu spre a împlini munca de apostolat. Alături de apostolii care au chemat lumea la credinţă sunt şi dascălii.

Apostolatul în cazul nostru este, de fapt, chemarea de a propovădui ştiinţa de carte în rândul elevilor, de a propovădui adevărul şi credinţa.

Dascălul este un apostol chemat să dea lumină vieţii şi să risipească întunericul, el este învăţătorul care împlineşte porunca lui Dumnezeu: „Eu sunt lumina lumii”.

Noi, dascălii care ne-am pensionat, ne-am împlinit misiunea apostolică, dar şi acum, alături de preoţi, putem răspândi în jur lumină apărând tezaurul strămoşilor, a înaintaşilor, credinţa în Dumnezeu şi în semenii noştri.

Într-o vreme când iarna nu mai este iarnă, când vara nu mai este vară, când inundaţiile, cuntremurele, chiar focul sau bolile năpraznice ne dau târcoale, mereu trebuie să ne întoarcem şi să ne gândim tot mai mult la credinţă, să propovăduim în rândul semenilor credinţa.

Iată de ce munca noastră de apostolat trebuie să continue peste timp, transformându-se în artă. Să învăţăm pe tineri că democraţia nu trebuie înţeleasă în stil barbar. Ea nu dă posibilitatea de a face ce vrem ci de a face ce trebuie. Democraţia este tehnica de a alege liber şi numai credinţa ne poate salva. Iată că, între biserică şi şcoală este o legătură strânsă.

Disciplina este ceva sfânt, este un miracol, iar noi, aceşti apostoli – preoţii şi dascălii – slujim lui Dumnezeu şi ţării şi atunci avem un rol primordial în educarea tineretului.

De fapt, democraţia este o cooperare între ştiinţă, filozofie şi teologie. Şi atunci trebuie cu toţii să mulţumim Cerului că existăm şi să continuăm munca de apostolat peste timp ca bunici şi ca dascăli.

Într-o lume ca aceasta, când virusul acesta cumplit s-a abătut şi asupra ţării noastre, să avem credinţă şi răbdare şi să credem cu tărie că Dumnezeu ne ajută şi ne apără. Dar trebuie să fim conştienţi de pericolul care ne bate la uşă şi să ascultăm de cei competenţi, medici, farmacişti, autorităţi etc.. Fac eforturi uriaşe spre a ne fi nouă bine. Să nu fie nimeni în locul lor. Să înţelegem că au nevoie de respectul nostru.

Părinţii mei ne spuneau „Cum doriţi să vă facă vouă oamenii, aşa faceţi-le şi voi lor”. Să preţuim sănătatea, să preţuim pe cei care ne vor binele şi să nu uităm că numa ziua de azi e o certitudine cea de mâine nu ştim dacă o mai apucăm.

Cu credinţă şi răbdare orice problemă are rezolvare, dar depinde de noi. Prin suferinţă învăţăm să ne respectăm mai mult unii pe alţii şi să ne iubim aproapele. Să fim cumpătaţi şi empatici.

Trebuie să fim ascultători şi cuminţi, mai ales acum. Împreună vom învinge.

Doamne: „Trimite semn de pocăinţă/ Poporului nedumerit/ Şi adu iarăşi la credinţă/ Pe sufletul cel rătăcit”

Mariana Prigon Sbîrciu

P.S.: Să fim puternici şi lucizi, să fim solidari, să fim responsabili şi să ne autoizolăm.

Trimitem un gând bun penttru cei care se implică pentru a ne fi nouă bine.