Corala Andrei Mureşanu la sarbătoarea hramului Bisericii”Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Bistriţa
Leontina Burza
Image
prarghir.jpg

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, cunoscut în tradiţia populară ca patron al naturii înverzite, a purtat paşii coralei Andrei Mureşanu spre biserica situată pe Calea Moldovei, păstorită de părintele VLAŞIN ARGHIR, cel care a dedicat impunatorul aşezământ sfântului sărbătorit pe 23 aprilie.

Corala a răspuns invitaţiei părintelui Arghir cu mare drag şi cu multă încântare, pentru a da răspunsurile la Sfânta Liturghie, cu dorinţa de a le aduce credincioşilor momente de bucurie şi înălţare sufletească prin cântul lor, ceea ce sub bagheta dirijorului - prof. arhidiacon Cornel Pop, totdeauna este posibil.

În această vatră de lumină pentru suflet şi pentru minte, la ceas de sărbătorire a hramului, au ales sa oficieze Sfânta Liturghie nouă preoţi, alături de preotul paroh, în faţa unei mulţimi de credincioşi care au făcut biserica neîncăpătoare.

Din sobor a făcut parte Pr. Protosinghel Chiril Zăgrean - Stareţul Mânăstirii Parva, care prin cuvântul său de învăţătură sau de folos cum s-a exprimat părintele, a captivat atenţia credincioşilor, reuşind să încălzească sufletele, să lumineze minţile şi să deschidă inimile spre credinţă enoriaşilor acestei biserici.

Sărbătoarea hramului Bisericii ”Sf. Mare Mucenic Gheorghe” s-a încheiat cu o agapă frăţească la care au fost invitaţi toţi membrii Coralei. Impresionaţi de atenţia deosebită pe care le-a acordat-o părintele Arghir, coriştii, împreună cu dirijorul lor, au răspuns favorabil invitaţiei lansate din nou de părinte, pentru a participa şi la Sf. Liturghie din duminica urmatoare – 27 aprilie.

Aşteptăm cu plăcere si emoţie reîntâlnirea cu părintele Arghir şi credincioşii săi, pentru a retrăi climatul de frăţietate şi căldură duhovnicească.