Cornelia Ardelean Archiudean, binecuvântare arhierească în ceas aniversar
Image
copertamaximinian-cornelia-copila1.jpg

Mă bucur să am prilejul de a o felicita şi binecuvânta la acest ceas aniversar pe Doamna Cornelia Adelean Archiudean, purtătoarea cântecului şi portului nostru tradiţional din zona bistriţeană a Câmpiei Transilvaniei, care a cultivat de-a lungul vieţii cuminecarea cu valorile culturii şi spiritualităţii noastre româneşti.

La 25 iulie 1999, am întâlnit-o prima dată pe Cornelia Ardelean Archiudean, în satul meu natal Spermezeu, la manifestările prilejuite de binecuvântarea monumentului închinat eroilor din localitate, când ne-a împărtăşit cântările noastre străbune. Am avut bucuria să realizăm un lung şi

frumos dialog pe care l-am transmis ulterior pe undele postului de radio creştin ortodox „Renaşterea” de la Cluj. De atunci încoace am avut nenumărate ocazii de a spori comuniunea noastră sufl etească, mai ales la slujbele Bisericii noastre, unde prezenţa sa smerită şi cuminte, în port românesc şi cânt duhovnicesc, aduce tuturor bucurie şi pace, făcându-ne părtaşi la moştenirea înaintaşilor noştri.

Cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viaţă, o binecuvântez din inimă şi îi adresez cele mai frumoase urări şi gânduri de preţuire şi admiraţie pentru nobleţea sufl etească deosebită, într-o viaţă trăită cu noimă, ostenind cu smerenie şi statornicie în cultivarea valorilor perene româneşti.

† Dr. Macarie Drăgoi,

Episcopul Europei de Nord