Crizanteme versificate
Image
lucretia.jpg

Năsăudeanca Lucreţia Mititean îşi adună gândurile şi amintirile pe ritmuri de vers în volumul „Crizanteme” apărut la Editura Ecou Transilvan. Sufletul este oglindit în faţa cititorilor printr-o serie de mesaje care aduc în prim plan frumuseţea chipului uman a lumii în care trăim, a credinţei care a fost, de-a lungul timpului, pavăză bună. Alături de soţul Ioan Mititean, cu care convieţuieşte de mai bine de 50 de ani, şi de copiii lor, Lucreţia Mititean trăieşte într-o lume a frumuseţii care o şi inspiră în versurile pe care le-a scris de-a lungul timpului.

De la poezii care pot fi rostite ca rugăciuni până la declaraţiile de dragoste, versurile Lucreţiei Mititean sunt aşezate într-o lume a scrisului, în care cuvântul capătă putere. Se vede sensibilitatea poetului în fiecare vers, de la cele ale leagănului copilăriei până la cele dedicate divinităţii. „Sunt o scamă/ Sunt o frunză” spune Lucreţia Mititean, cea care este o dăscăliţă care a luminat, de-a lungul timpului, sute de elevi care au prins, mai apoi, drag de carte. Fiecare dintre noi se va regăsi în acest volum pentru că el surprinde valenţele spiritului uman, aducându-ne pe aripi de poezie frumuseţea chipului şi sufletului unui nume: Lucreţia Mititean.