Cei peste 45 de ani de comunism n-au putut „elimina” din conştiinţa poporului român credinţa în Dumnezeu. Această credinţă a trăit în primul rând datorită bisericii care a avut un rol important în cultura şi păstrarea credinţei în Dumnezeu.

Cântările religioase au creat acea stare de comunicare cu Dumnezeu, Hristos şi Maica Sfântă, acea treime indestructibilă. Aceasta a fost întreţinută prin slujbele religioase în cadrul cărora un rol important l-au avut pricesnele, acele cântări religioase care se cântă înaintea împărtăşaniei preoţilor şi a credincioşilor, prin care sufletul credincioşilor se înalţă la Dumnezeu, se purifică şi se căieşte lepădându-se de păcate şi primind totodată mila şi iertarea lui Dumnezeu: „O, dă-mi lacrimi, Isuse,/ Să plâng păcatul meu,/ Viaţa mea trecută/ Şi tot ce-am făcut eu”.

Tematica lor religioasă este diversă, cuprinzând pe lângă tema morală a căinţei în faţa lui Dumnezeu şi patimile Mântuitorului, viaţa Lui despre Maica Sfântă, prin aceasta apropiindu-se de colindele religioase.

Dănilă Filipoi este un cântăreţ al acestor pricesne pe care le recuperează de la pierzare, redându-le celor cu credinţă în Dumnezeu. El are o voce singulară în folclorul bisericesc năsăudean, călcând pe urmele Valeriei Peter Predescu.