Să învăţăm de la iarnă

cum să ne luăm rămas bun

unul de la celălalt;

Iarna acoperă cu albul ei,

într-o noapte tăcută,

şi crengi, şi pământ,

şi case, şi drumuri,

ca o îmbrăţişare.

Apoi urcă înapoi la cer,

împăcată cu sine.

Tot aşa

să ne coborâm şi noi gândurile

în tihnă, să îngenuncheze

la poarta inimii celuilalt,

deschisă până la revenire.

Să înveţe şi iarna de la noi

cum să facă fulgi în absenţă

şi să-i păstreze până le vine rândul,

aşa cum noi ne facem gânduri

unul de altul

şi le îngrijim să nu se topească

înainte de vreme...