Bucurie pentru comunitatea din Şanţ la aflarea veştii că de luni primarul comunei Ioan Szabo îşi reia activitatea. În luna ianuarie, prefectul a emis un ordin de constatare a încetării de drept a mandatului primarului, pe motiv de incompatibilitate. Primarul Szabo a făcut parte din Consiliul de Administraţie al şcolii, într-un mandat anterior, fapt pentru care a fost găsit incompatibil de către ANI. Între timp, legea s-a schimbat, dar lui i s-a aplicat prevederea veche.
Actualitate
Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis cererea formulată de primarul Ioan Szabo în contradictoriu cu prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud şi Instituţia Prefectului şi a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 11/20.01.2020, rectificat prin Ordinul nr. 16/23.01.2020, emis de prefectul judeţului privind „constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei Şanţ”, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Această hotărâre este executorie de drept.