Eforturile prilejuite de dorința de a așterne pe-ntinsul foii câteva gânduri despre tânărul poet Petrică Marian Nicoară, aflat la ceasul debutului, au constituit pentru mine în aceste zile, prilejul unor frumoase reiterări. M-am transpus parcă în timp, cu ani în urmă, când sub vegherea atentă și exigentă a doamnei dr. dr. Ana Tătaru, lecturam tremurând modeste încercări poetice, așteptând, cu sufletul la gură, părerea și sugestiile dânsei. M-am văzut apoi în redacția Răsunetului, cotidianul ce mi-a găzduit debutul, întâmpinat cu drag și căldură de către domnul Menuț Maximinian, pentru care am un respect aparte.

Lecturând poemele ilăuanului Petrică Marian, m-am găsit însă în fața unor texte care m-au umplut deopotrivă de bucurie și admirație. Studentul de la Facultatea de Teologie a Universităţii "Babeş Bolyai", originar din Ilva Mică, nu e doar un tânăr serios și studios, performant (căci are în palmares premii la olimpiade naționale încă de pe băncile Colegiului "George Coşbuc" Năsăud), ci și un scriitor meticulos, ale cărui creații trădează existența unor serioase lecturi precedente și au un mesaj poetic de profunzime. Poemele lui Petrică Marian Nicoară deconspiră un talent nativ, cultivat printr-o muncă susținută, iar creația sa lasă să se întrevadă o scriitură ce îmbină într-un mod fericit ludicul cu meditația filosofică și un poet despre care cu siguranță vom mai auzi. Jocul de-a metafora îi reușește întru totul, iar alternanța metehnelor prozodice deja îndătinate cu dezingambatele lirisme moderniste, dă poeziei sale o alură aparte. Departe de a fi tributar esteticii, ci mai degrabă dorindu-și a fi născătorul unor gânduri ce să lase urme adânci în sufletul cititorului, el reușește totuși să dea atenția cuvenită și „ambalajului”.

Ca orice tânăr, e îndrăgostit, iar gândul la persoana iubită îi pricinuiește stări care mai de care mai diverse. E un act de mare curaj faptul că ni le împărtășește. Din preaplinul sufletului său de tânăr entuziast, domnia sa revarsă frumoase sentimente, invitându-și cititorul să-i fie, când confident, când părtaș în descoperirea lumii și a farmecului ei. Un farmec ce poate fi înțeles doar în două feluri: prin ochi de copil sau prin cei ai îndrăgostitului ce-și clădește năzuințele privind la chipul radios al iubitei. La Petrică pot fi regăste ambele!

Deși ar mai fi multe de spus în legătură cu autorul și înfăptuirile lui lirice și de altă natură, e musai să mă opresc aici. Nu din parcimonia, ce este adesea imputată tagmei noastre, ci din dorința de a-i lăsa cititorului plăcerea de a descoperi frumoase texte ce sună, consună și tresaltă, pe-ntinsul foii și-n inima cititorului! Felicitări, spor și pană inspirată, tinere poet!

Pr. dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu

1. Idealist

Mă definesc ca fiind idealist,

Ce meditează în noapte tărzie,

Ce trăiește doar în fantezie

Și nu pot a mă opri...

Din a citi poezie.

Mă aflu în sevraj

Și simt...

Cum poezia îmi intră-n vene

Apoi mă cufund...

Privind la stele...

Și-aud ca de nicăieri

Dulcea-i voce

A iubitei mele.

Simt cum mă cheamă

Spre-a o urma...

În dorința-i de a atinge

Cu mâinile-i plăpânde

Luna...

15.07.2020

2. Poetul divin

Romantic din fire,

Idealist în gândire,

Iubitor de frumusețe

Cu idealuri mărețe

Fascinant și gânditor,

Al hârtiei vrăjitor

Și-al vieții creator,

De sorginte divină

Cu privirea-i senină,

Invincibil ca un scut,

Poetul e mereu dornic

De-Absolut.

Cu-a lui peniță ilustrează

Tot ce natura sugerează

Iar cu-a lui harpă cântă

Misterul vieții într-o notă sfântă.

Poetul, un damnat să trăiască,

Într-o lume...

Care-a uitat să mai iubească...

Hipersensibil și tăcut,

El doar prin scris...

Se face plăcut

Și tuturor cunoscut.

17.07.2020

3. Fără ea...

Iubit-am soarele și luna,

Iubit-am stele, furtuna,

Iubit-am ce-i ceresc...

Și tot ce-i pământesc...

Acum, însă, iubesc,

Ceva ce nu e omenesc

E îngeresc...

Simt că plutesc...

Când chipu-i văd

Încremenesc...

De dorul ei...

Înnebunesc...

Și fără ea...

Nu cred că pot...

Să mai trăiesc...

24.07.2020

4. Adeseori

Adeseori când mă trezesc

Simt că-nfloresc

Și-ncep...

Pe-a mele gânuri să pășesc

Și pentr-o clipă mă opresc...

Să mai gândesc...

Acea clipă cu-adevărat

Eu o trăiesc...

Și inima îmi spune

Că doar pe ea

Eu o iubesc

Si cu tot dinadinsul

Îmi doresc

A ei inimă

Să o cuceresc.

Când de pe loc pornesc...

Deodată iar încep

Să mă gândesc...

Și în juru-mi privesc

Și îmi dau seama

Cât de tare

Emoțiile mă copleșesc

Când o-ntâlnesc...

Și simt cum după ea

Eu mă topesc...

Iar când e lângă mine

Simt că roșesc

Și c-amețesc

Nici nu mai pot...

Să îi vorbesc...

Ci doar să îi șoptesc...

Și să îi spun

Că după ea

Eu sunt nebun...

Iar când miros al ei parfum

Simt cum...

Toată ființa mea

Se face scrum...

La ea mereu mă tot gândesc

Și-amintirile mă răscolesc...

Și cred că o să-nebunesc...

Dacă cineva mi-ar spune

Că fără ea...

Aș putea să mai trăiesc,

Să mai iubesc...

Și din pat din nou

Să mă trezesc...

31.07.2020

5. Strop de nebunie

Oximoronic vorbind,

Ura iubirii

Apare atunci când,

În adâncurile firii,

Pătrunde-un dor de ea,

Prin depănarea

Amintirii...

Oximoronic privind,

E-o suferință...

Dureros de dulce...

Și știi...

Și simți...

Cum te seduce...

Și îți e atât de drag

De ea...

De suferința ta,

Încât cu orice preț

Ai vrea...

Ca tu cu ea...

Să te poți duce,

Să fiți doar voi doi...

Și să trăiți

Amara iubire ce-a dulce...

Oximoronic iubind,

Prefer să trăiesc pe vecie

Cu-a mea dulce maladie

Lovit de-ataraxie...

Și pătruns de-un strop...

De nebunie...

Ce altceva poate să fie ?

Oare poezie... ?

Sau patologie... ?

10.08.2020

6. Gânduri

Lovit de-un puternic gând,

Stau la masă...

Scriind...

Cu mine vorbind...

Plângând...

Și cugetând...

Și îmi dau seama

Ce suferință grea...

E-aceea...

De a nu mai putea...

Nicidecum visa...

E cumplit să mă gândesc...

Cum aș putea să trăiesc...

Fără să scriu...

Și să iubesc :

Frumusețea naturii,

Liniștea pădurii,

Chipu-i îngeresc

Al ființei...

Pe care o îndrăgesc.

Hipersensibil mă definesc,

Și da, e-adevărat,

Nu știu să mă opresc

Să mai iubesc...

Tot ce-n jurul meu

Eu întâlnesc...

Și simt...

Cum fiecare părticică

Oricât ar fi ea de mică

A naturii divine

Face parte din mine...

Ca ființă creată

De Iubirea-adevărată

În inima mea...

A fost implantată

Dragostea

Ce nu cade

Niciodată !

10.08.2020