„Deniile eminesciene” – ediţia a XVIII-a
Image
denii.jpg

An de an, membrii ASTREI din întreaga ţară şi din ţinuturile locuite de români din Serbia, Ungaria, Ucraina, Bulgaria se adună sub zodia eminesciană, recompunând drumul Luceafărului, urmând calea binefăcătoare a paşilor săi dătători de speranţe pentru toţi românii. Ediţia a XVIII-a din această vară a debutat la Iaşi, în ziua de 1 iunie a.c., unde au fost prezenţi astrişti din Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Gherla, Covasna-Harghita, Botoşani, Sibiu, Braşov, Chişinău, Cahul. La vestita Casă Pogor, unde citeau din operele lor Eminescu şi Creangă şi unde Iacob Negruzzi şi Maiorescu prezidau şedinţe literare memorabile ale Cenaclului Junimea, a avut loc deschiderea festivă a celei de-a XVIII-a ediţii. La început, doamna Areta Moşu, preşedinta Despărţământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iaşi, a salutat oaspeţii sosiţi din toate colţurile ţării, apoi a dat cuvântul cunoscutului istoric Alexandru Zub, de la Universitatea Iaşi, care a vorbit despre „Românii din afara graniţelor ţării şi conştiinţa apartenenţei la valorile culturale europene”. Vorbitorul s-a referit la prezenţa masivă românească în afara graniţelor ţării noaste şi interesul nostru, al tuturora pentru ca aceste valori spirituale româneşti să fie în continuare păstrate. După Alexandru Zub a luat cuvântul conferenţiar-universitar dr. Bogdan Creţu, a cărui expunere „Datoriile criticii faţă de Eminescu. Repere în eminescologia ultimilor ani” s-a bucurat de atenţia celor prezenţi pentru că a sintetizat câteva noi repere ale abordării problematicii operei eminesciene, amintind cărţi scrise după 1989, care pun pe Eminescu într-o lumină cât mai fidelă, veridică, debarasată de mitul Eminescu ce devenise la un moment dat pernicios.

În continuarea lucrărilor, a fost lansată „Revista Română” nr. 2 (68) din iunie 2012, al cărei fondator este A.I. Odobescu (1861). Revista este editată de către ASTRA – Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” Iaşi şi conţine o paletă largă de materiale din care spicuim: „În Serbia s-a inventat politic o nouă limbă – „Valaha”, semnat de Tudor Nedelea, „Acasă la Otilia Cazimir”, de Indira Spătaru, „Contribuţia lui P. Halipa la mişcarea naţională din Basarabia” de Andrei Cemârtan ş.a. A fost susţinut un program artistic (moment muzical susţinut de elevii Emilian Nichifor, Cătălina Niţă, Iolanda Chirilă de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, clasa prof. Cristi Lazăr. A prezentat prof. Carmen Danicov. În deschiderea programului a evoluat Orchestra Liceului teoretic „Principesa Natalia Dadiani din Chişinău. Au fost vizitate Galeriile de Artă „Pod Pogor”, Muzeul Vasile Pogor, după care s-au depus coroane de flori la bustul lui Mihai Eminescu din curtea Casei Pogor şi a avut loc o slujbă de pomenire. Teiul lui Eminescu din Parcul de cultură Copoiu a fost locul unde s-au depus flori. În concluzie, membrii ASTREI au cinstit aşa cum se cuvine un înaintaş pentru care limba română, poporul care o vorbeşte, valorile lui spirituale sunt cele mai de preţ date ale convieţuirii noastre, ale străbaterii prin timp. A doua zi, 2 iunie, membrii reuniţi ai Astrei din localităţile amintite mai sus s-au îndreptat pe traseul Chişinău – Ialoveni – Anenii Noi – Căuşeni – Zaim – Odesa – Cetatea Albă – Ismail – Cahul.

(va urma)

G. Moldovan