Actualitate
Deputatul social-democrat Adriana Doina Pană critică, într-o declaraţie politică, demersul PNL de a declanţa alegeri anticipate, asta pentru a nu da socoteală pentru măsurile sociale şi economice pe care nu le pun în practică la termenele stabilite.
„Anul 2020 are două date care PNL-ului îi dau fiori: 1 iulie și 1 septembrie. 1 iulie e data la care au amânat plata alocațiilor dublate la copii, iar la 1 septembrie ar trebui să crească salariile profesorilor și cu 40% punctul de pensie.
Pentru că n-au de gând să facă nimic din toate acestea, PNL-iștii vor alegeri înaintea acestor termene!
Chiar dacă ar fi neconstituționale și chiar dacă, conform sondajelor de opinie, majoritatea românilor nu doresc alegeri anticipate!”, susţine deputatul Doina Pană.