Am asistat astăzi, în Parlamentul României, la un moment istoric pentru județul Bistrița-Năsăud și pentru județele din Nordul țării. Camera Deputaților a aprobat inițiativa legislativă de construcție a Autostrăzii Nordului, un proiect pe care l-am inițiat în urmă cu 2 ani, care a fost adoptat de Senat și urmează să plece spre promulgare la Președintele României pentru a deveni lege.
Actualitate
Legea obligă guvernele, indiferent de culoarea lor politică, să construiască, în 3 ani, o autostradă care să lege Nordul țării (pe traseul Satu Mare – Baia Mare – Bistrița – Suceava) de Occident. Această autostradă include și șoseaua de centură a municipiului Bistrița. Vorbim, de departe, de cel mai mare și mai important proiect de infrastructură din regiune din ultimii 30 de ani.
Vreau să le mulțumesc din suflet bistrițenilor care au semnat pentru susținerea acestui proiect și care m-au motivat să lupt pentru a transforma visul lor în realitate.
Cu muncă, cu seriozitate, cu perseverență, cu dedicație pentru cei care m-au trimis să îi reprezint în Parlament, am demonstrat că se poate!
https://www.facebook.com/IonutSimionca/videos/803417053558346