Ştiinţa zilelor noastre a pus în evidenţă faptul că multe dintre descoperirile sale, relativ recente, au fost cu mult prevăzute în Sfintele Scripturi, numai că aici ele au fost prezentate foarte succint şi într-un limbaj simplu, popular, greu de înţeles la timpul respectiv. Practic nici cei mai mari cercetători ai timpului nu au avut posibilitatea de a percepe toate prevederile din aceste scrieri din care cauză au dat diferite interpretări multora din ele. Pe măsură ce ştiinţa a venit cu detalii şi cu demonstraţii comparative au fost explicitate multe dintre aceste scrieri. Pe această linie se înscrie şi postul, rugăciunea şi tratamentul bolilor.

Postul. În Biblie, post înseamnă „a renunţa la anumite mâncărui şi la băutură pentru o anumită perioadă de timp”. Postul mai era şi un mod de a exprima durerea pentru anumite fapte şi o modalitate prin care oamenii se smereau. Postul a avut deseori scopul de a obţine călăuzirea şi ajutorul lui Dumnezeu. Isus a învăţat pe ascultătorii lui să postească pentru Dumnezeu şi nu pentru oameni. Când Isus a fost întrebat de ce ucenicii lui nu postesc, deşi El nu s-a pronunţat împotriva postului, a răspuns că nu este potrivit ca ucenicii să postească atâta vreme cât „mirele este cu ei”; mai târziu şi ei vor postii ca şi ceilalţi. Pentru noi, biserica a orânduit următoarele zile de post şi posturi în cursul unui an: zilele de miercuri şi vineri de peste an, afară de cele dezlegate, Postul Sfintelor paşti; Postul Sfinţilor Petru şi Pavel; Postul Sfintei Marii şi Postul Crăciunului. La aceste posturi se mai adaogă şi câteva zile de ajun: Ajunul Bobotezei, Vinerea paştilor, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înălţarea Sfintei Cruci şi Ajunul Crăciunului.

Un proverb latin spune „Ment sana in corpore sano” adică minte sănătoasă în corp sănătos. Altfel spus înseamnă că pentru a avea o minte limpede, sănătoasă, curată, noi trebuie să avem şi un corp sănătos. Ştiinţele naturii în general şi medicina în special au dovedit că noi avem corpul de aşa manieră construit că poate fi considerat cel mai complex combinat chimic. În corpul nostru au loc, în fiecare secundă, reacţii chimice deosebit de complexe, unele încă necunoscute. Din aceste reacţii chimice rezultă, ca produşi secundari, de degradare, unii deosebit de toxici, din care cauză fiecare organism uman trebuie să treacă periodic, printr-un proces de purificare. Ştiinţa medicală a numit respectivii compuşi toxici, toxine. Cea mai mare parte din aceste toxine se elimină zilnic prin materiile fecale, urină, transpiraţie şi respiraţie. Cu toate acestea unele rămân depozitate în anumite organe: ficat, rinichii,...etc. Din această cauză trebuie să urmăm anumite „cure de dezintoxifiere. Cea mai veche şi cea mai eficientă cură de dezintoxifiere este postul când noi ne hrănim preponderent cu alimente care prin metabolizare duc la producerea unor cantităţi mai mici de toxine. Aceste efecte se obţin când consumăm fructe şi legume proaspete. Se dă astfel organismului posibilitatea să elimine şi toxinele din depozitele formate anterior. Pe această cale postul a devenit un element de mare însemnătate pentru ştiinţa medicală deoarece având un corp sănătos vom avea şi o minte sănătoasă capabilă să îndepărteze patimile personale şi astfel vom iubii mai mult pe bunul Dumnezeu, pe aproapele nostru şi pe noi înşine. Deci corpul nostru aşa cum are nevoie de curăţire pentru părţile lui exterioare care se face prin spălare, tot aşa are nevoie şi de curăţire interioară care se face prin dezintoxicare.

Postul este şi un mijloc deosebit de eficient de a ne ajuta să ne formăm o anumită capacitate de a ne abţine şi de a ne înfrâna de la anumite acţiuni sau lucruri dăunătoare nouă. Capacitatea de a ne abţine de la anumite mâncăruri este benefică chiar atunci când suntem sănătoşi dar am depăşit o anumită vârstă şi organismul nostru nu mai are capacitatea de a rezista la efortul digestiv la care este supus, sau există anumite boli pentru care, o condiţie obligatorie în vederea ameliorării sau vindecării este regimul alimentar. Nici înfrânarea de la alte pofte nu este de neglijat iar un organism ne pregătit pentru asemenea acţiuni nu poate rezista la mijloacele de abţinere la care se cere a fi supus. Dar să ţinem cont că toate aceste înfrânări sunt benefice nu numai corpului nostru fizic ci organismului luat ca un tot unitar care are nevoie de un echilibru care include şi planul spiritual precum şi pe cel mental. Despre mâncare un proverb spune că „nu trăim pentru a mânca ci mâncăm pentru a trăii”. Deci mâncarea nu este scopul vieţii ci un mijloc de existenţă al vieţii. Echilibrul şi cumpătarea sunt necesare şi ele trebuie să cuprindă toate laturile vieţii, nu numi mâncarea. Este zadarnic un post ţinut după canoanele cele mai severe, dacă înjurăm şi blestemăm pe cei din jur în loc de a le adresa cuvinte de mângâiere şi încurajare. Postul trebuie urmat de un comportament adecvat. Postul trebuie să se regăsească atât în abţinerea cât şi în atitudinea, cu adevărat creştine, de fiecare clipă.

Rugăciunea. Rugăciunea Biblică constă în închinarea care include toate atributele spiritului uman când ne apropiem de Dumnezeu. Creştinul se închină lui Dumnezeu atunci când Îl adoră şi îşi mărturiseşte păcatele, Îl laudă şi stăruieşte în rugăciune. Această activitate, cea mai înaltă de care este capabil spiritul uman, poate fi numită şi părtăşie sau comuniune cu Dumnezeu, câtă vreme accentul este pus pe iniţiativa divină. Omul se roagă pentru că Dumnezeu deja i-a atins spiritul. Însă, Dumnezeu nu ascultă fiecare rugăciune. Doctrina biblică a rugăciunii accentuează necesitatea omului de a fi într-o relaţie de mântuire sau de legământ cu Dumnezeu şi de a intra pe deplin în toate privilegiile şi obligaţiile acelei relaţii cu El.

În ce priveşte doctrina lui Isus asupra rugăciunii, aceasta ne este expusă în anumite pilde ale Sale. Domnul inspiră insistenţa în rugăciune iar baza pe care se construieşte încrederea noastră în rugăciunea insistentă este generozitatea Tatălui.

Cu privire la obiectivele rugăciuni, Isus a avut puţin de spus. El a lăsat Spiritului Sfânt să înveţe pe ucenici cum să se roage. Cu toate acestea a lăsat ca model rugăciunea „Tatăl nostru” iar ca exemplu personal rugăciunile dinaintea patimilor Sale.

În ce priveşte metoda de rugăciune Domnul ne învaţă că rugăciunea trebuie să fie adresată Lui, în numele lui Cristos, prin care avem acces la Tatăl. A ne ruga în numele lui Cristos este a ne ruga aşa cum S-a rugat Cristos însuşi şi a ne ruga Tatălui este aşa cum Fiul ni L-a făcut cunoscut. Prin Isus, adevăratul obiectiv al rugăciunii este voia Tatălui. Caracteristica de bază a rugăciunii creştine constă într-o nouă cale la Dumnezeu Tatăl, pe care Cristos o asigură creştinului şi o rugăciune în armonie cu voia Tatălui pentru că este adusă în numele lui Cristos.

În „Faptele Apostolilor” se formează legătura dintre „Evanghelii” şi „Epistole” şi, astfel, biserica apostolică pune în aplicare învăţătura Domnului nostru despre rugăciune. Biserica s-a născut în atmosfera rugăciunii iar ca răspuns la rugăciune, Spiritul Sfânt a fost pur şi simplu revărsat asupra ei. Rugăciunea a continuat să fie ambianţa naturală a bisericii iar în timpuri de criză biserica a recurs tot la rugăciune. Pe drumul Damascului, Pavel, apostolul neamurilor, după ce s-a convertit la creştinism, s-a rugat şi din acel moment el a devenit un om al rugăciunii.

Rugăciunea poate fi individuală sau colectivă.

Rugăciunea individuală aste când ne rugăm singuri şi singuri intrăm în comuniune cu Dumnezeu în intimitatea noastră.

Referitor la rugăciunea comună, Biserica noastră greco–catolică, consideră că rugăciunea supremă este considerată Liturghia, pentru că în timpul acesteia, preotul prin rugăciuni, gesturi şi invocări face consacrarea Sfintei Euharistii, adică transformarea pâinii şi a vinului din potir, în Trupul şi Sângele lui Cristos care, se dă credincioşilor pentru iertarea păcatelor. „Că unde doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” ( Mt. 18, 20)

În timpul postului şi chiar după post, rugăciunea este mult mai profundă fiind eliberată de gânduri răzleţe iar noi ne simţim mult mai aproape, mai ataşaţi de Isus Cristos, de patimile şi de crucea S-a. În felul acesta, parcă devenim părtaşi la purtarea crucii Sale, iar propria noastră cruce, parcă devine mult mai uşoară şi mult mai suportabilă.

Pe lângă această transformare spirituală, ştiinţa medicală a constatat că şi rugăciunea este una din cele mai intense metode de relaxare psihică deoarece în timpul acesteia, la nivelul creierului au loc reacţii care duc la eliberarea de mediatori chimici a căror scop este de a induce „starea de bine”, de fericire.

Fiecare om, am putea spune că, se naşte cu o capacitate de a fi fericit dată de cantitatea de „hormoni ai fericirii” şi de hormonii angajaţi în efortul de vindecare, de sine, ai organismului pe care creierul îi secretă precum şi de receptorii pe care aceşti hormoni trebuie să acţioneze pentru a-şi face efectul. Dintre acestea fac parte endorfinele, serotonina, ... etc. iar ele se eliberează în organism in cantitate maximă când acesta se află în stare de linişte deplină, ce poate fi atinsă în anumite situaţii printre care şi în momentul rugăciunii. Deci hormonii înseamnă viaţă. Un organism sănătos îşi fabrică singur aceste substanţe euforizante care-l ajută permanent la efortul său de vindecare, la starea de bine şi cea de fericire.

Tratarea bolilor. În literatura creştină bolile sunt definite ca fiind o formă de plată în lumea aceasta a păcatelor. Boala ar putea reprezenta modalitatea prin care trupul ne vorbeşte despre starea sufletului şi a conştiinţei sale.

Bolile pot fi ale sufletului sau ale trupului. Sub raport cauzal nu există o clasificare, unanim acceptată, prin care să se facă o delimitare precisă între bolile sufletului şi cele ale trupului pentru că multe din ele au cauze comune. De exemplu păcatul este cauză atât pentru bolile sufletului cât şi pentru bolile trupului. Cu toate acestea putem considera că bolile spirituale şi bolile mentale ca fiind boli ale sufletului iar bolile fizice ca fiind boli ale trupului. Vindecarea bolilor de către Isus Cristos a început cu vindecarea bolilor sufletului şi apoi cu cele ale trupului.

Bolile spirituale. Aceste boli afectează relaţia dintre om şi Creator şi relaţiile omului cu sine însuşi. Bolile spirituale sunt: păcatul, ura, dispreţul, egoismul, invidia, minciuna, lenea,...etc. Vindecarea sufletească va conduce la diminuarea sau chiar la eliminarea suferinţelor fizice. Bolile care au cauze spirituale se pot vindeca numai prin pocăinţă, suferinţă, rugăciune, smerenie şi bunăvoinţă. Dacă fiecare dintre noi am fi conştienţi că suntem alcătuiţi din elemente fizice şi psihice am căuta mai mult armonia interioară atât de necesară unei vieţi echilibrate.

Bolile mentale. Aceste boli afectează gândurile, comportarea şi abilitatea socială a oamenilor. Ele sunt adevărate disfuncţii care tulbură sentimentele şi comportamentul. Fiecare dintre noi este stăpân pe gândurile sale. Vindecarea mentală are rădăcinile în subconştient. Gândind pozitiv şi rugându-ne putem vindeca, gândurile optimiste şi rugăciunile au puterea de a acţiona benefic asupra organismului reglând activitatea glandelor vitale. Noi trebuie să alegem viaţa, sănătatea şi iubirea. Gândul este viaţă. Sănătatea mentală este la fel de importantă ca şi cea fizică sau spirituală. Dacă mintea este sănătoasă şi corpul va fi sănătos sau vindecat dacă el era în suferinţă. Fiecare gând, cuvânt sau emoţie provoacă vibraţii în fiecare celulă a corpului şi lasă acolo o „impresie” adâncă. Intoxicarea corpului fizic se poate face nu numai cu alimente, tutun, alcool ci şi prin factori emoţionali (singurătate, supărare, furie, nemulţumire, frica,...etc.), care îi vor scădea capacitatea de apărare şi îi vor afecta integritatea. De exemplu gândurile negre, pur şi simplu, otrăvesc mentalul. Când gândirea este purificată şi se instaurează liniştea declanşăm în organism reacţii şi mecanisme uşor de suportat. Dintre bolile mentale putem aminti: depresia, anxietatea, schizofrenia, ... etc.

Bolile fizice. Bolile fizice afectează partea palpabiă, accesibilă a organismului. Fiecare boală fizică, se zice că, ar putea avea şi o cauză mentală astfel în cât vindecarea, privită ca proces general, ar viza atât componenta organică cât şi cea spirituală sau mentală.

Fiecare om se naşte cu o putere proprie de vindecare. Dacă o rană este curăţată şi pansată in mod corespunzător se va vindeca singură, într-un anumit timp, propriu, fiecăruia dintre noi. Este posibil, uneori, ca starea noastră de sănătate, datorită unor factori care au solicitat organismul nostru în mod repetat şi excesiv, peste puterile lui, să se înrăutăţească şi să ne îmbolnăvim şi substanţele din organismul nostru care au rol de apărare sau de bună dispoziţie ori chiar de fericire să nu mai poată face faţă agresiunii unor factori externi sau interni. Dar şi pentru asemenea situaţii se găsesc remedii. Dumnezeu a dat posibilitate omenirii să inventeze medicina şi medicamentele, ca o recunoştinţă a Sa pentru dragostea, faţă de semenii lor, pe care o au cei ce practică aceste activităţi, ambele aflându-se într-un continuu progres. Dumnezeu nu doreşte moartea oamenilor bolnavi şi nici cea a păcătoşilor ci ajutorarea lor şi întoarcerea lor la viaţă.

Dacă bolile fizice se pot vindeca cu ajutorul medicamentelor bolile sufleteşti au nevoie de tratamente speciale care se pot realiza numai în biserică prin rugăciune, smerenie, credinţă, pocăinţă,... etc.

Păcatul poate fi definit ca o conspiraţie a minţii omului cu diavolul împotriva Legii lui Dumnezeu. Păcatul începe de la socoteala trufaşă a minţii omului. Aşa au căzut în păcatul neascultării protopărinţii noştri Adam şi Eva iar ca urmare a acestui păcat strămoşesc s-au transmis din generaţie în generaţie patimile, stricăciunea şi moartea. Însă bunul Dumnezeu a trimis pe Isus să se jertfească pentru ca omul să poată beneficia de graţia divină. Astfel a fost înlăturată starea decăzută a firii care s-a transmis de la strămoşii noştri. Această stare care nu este considerată o pricină de învinuire. Vinovăţia apare atunci când omul comite păcatul cu voia sau fără de voia lui. Fără de voie este păcatul cumis atunci când omul nu doreşte, nu acceptă dar priveşte în mod uşuratic că nu se va produce. Omul devine propriul său arbitru şi el trebuie să lupte cu sine însuşi pentru stoparea faptelor care pot duce spre păcat.

Prin botezul creştin omul devine părtaş al morţii şi îngropării lui Isus, al învierii Sale şi totodată părtaş al Bisericii creştine. Pentru a fi iertat de păcatele sale, omul, trebuie să şi le asume, să le mărturisească şi să primească Sfânta Euharistie. Totodată omul trebuie să exprime părerea de rău pentru comiterea păcatelor şi să se angajeze într-o luptă continuă împotriva comiterii lor.

Cu toate acestea omului nu-i este dat să ducă o viaţă pământeană veşnică. Viaţa pământeană este într-o continuă primenire iar ciclul vieţii este format din naştere, existenţă şi moarte. Referitor la om Biblia în Ps. 89,10-12 ne spune „Anii noştri s-au socotit ca pânza de păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani. Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere. Că trece viaţa noastră şi ne vom duce”. Important este unde ne vom duce; în rai, în fericirea veşnică unde vom fi faţă în faţă cu Dumnezeu, sau în iad unde nu mai este nici o formă de viaţă şi nici prezenţa lui Dumnezeu.

Revenind la durata vieţii pământene putem constata că episcopii şi călugării au, în general, o durată de viaţii mult mai mare decât a celorlalţi oameni pentru că practică ascultarea, castitatea şi sărăcia ca mod de viaţă care dau o specificitate a vieţii lor. Eu consider că această durată a vieţii pământene este influenţată de echilibrul pe care îl au aceste persoane. Se poate afirma, fără reţineri, că noi cu cât vom duce o viaţă pământeană mai echilibrată cu atât durata ei va fi mai mare dar numai având o dragoste, o credinţă şi o speranţă deosebit de bine consolidate în trupul şi sufletul fiecăruia dintre noi.

Vindecarea se poate realiza prin: suferinţă, rugăciune, smerenie şi bunăvoinţă divină care includ şi tratamentele oferite de medicină.

Din cele arătate mai sus se poate lesne înţelege că între post, rugăciune şi tratamentele medicamentoase este o legătură strânsă şi ele se completează reciproc atunci când sunt aplicate cu bună credinţă, pricepere şi în numele lui Isus.

Măgeruşan Ioan