A urmat 4 ani cursurile Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița (Științe ale Naturii- bilingv), iar la examenul de maturitate Diana Bortăș, are media 10, după contestații.
Actualitate
Ştiind că a făcut toate subiectele, Diana a contestat nota 9,80 la Matematică, care a devenit 10. Singura elevă de 10 de la BAC este din clasa a XII-a C,diriginte Monica Halaszi.
-Buna seara, felicitari in primul rand. Vreau sa te intreb cum ai primit vestea cu media 10 ? Daca a fost greu ?
-Nu mi s-a părut un greu, pentru ca eram pregătită pentru examen si la profilul la care am fost, stiințe ale naturii bilingv, s-a predat la un nivel înalt. Ştiam că am făcut subiectul, aşa că ştiam că se va schimba şi nota. Altfel nu o contestam.
-Cu ce amintiri pleci din liceu ?
-Din liceu o sa ramân cu multe amintiri plăcute pentru ca am avut niște colegi cu care m-am înțeles foarte bine.
-Unde vrei sa mergi mai departe ?
-La Medicina la Cluj, unde nu se ia în calcul media de la Bac, însă la simulare am luat note foarte bune.
-Mai ai frati, mai mari sau mai mici ?
-Da, un frate mai mic, Cristian, care acum intra la liceu.
-Deci ati fost amandoi in examene ?
-Da.
-Înseamna ca parintii au fost foarte emotionati.
-Nu neaparat, pentru ca știau ca o sa avem rezultate bune amândoi.
-El cum a terminat si unde ?
-La Şcoala generală Avram Iancu. A luat in examene media 9,7.
-Foarte fain, felicitari. Unde da mai departe ?
-Tot la Liviu, dar la Mate-info.
-Succes pe mai departe si felicitari.
-Mulţumesc !
Felicitări Diana, felicitări Cristian, dar şi părinţilor. Multe reuşite în viaţă.