Doamna profesoară de chimie Mariana Aldrofan, care a predat la generații de elevi ai Colegiului Tehnic Infoel, a trecut în veșnicie
Image
67484195420253446683848664592503637619498720n.jpg

Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a doamnei profesoare de chimie Mariana Aldrofan, un dascăl de excepție, o personalitate remarcabilă și un suflet cald, care a marcat generații întregi de elevi ai Colegiului Tehnic Infoel.

 

De-a lungul carierei sale, doamna profesoară s-a remarcat prin profesionalism, eleganță, pasiune pentru știință și o dedicare neobosită față de educație. A fost un cadru didactic deosebit, un mentor, un sprijin și un model pentru toți cei care au avut privilegiul de a o cunoaște.

Plecarea sa lasă un gol imens în inimile tuturor celor care au prețuit-o. Pentru toți cei care vor să își ia rămas bun, priveghiul va fi sâmbătă, ora 18:00, la Capela de pe Strada Tărpiului, iar slujba de înmormântare va fi oficiată duminică, la ora 13:00.

Dumnezeu să o odihnească în pace!