Donare de sânge, Ştafeta veteranilor, îngrijirea Cimitirului Eroilor, acţiuni premergătoare Zilei Armatei României
Image
arm1.jpg

Simbol al bătăliilor și eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie reprezintă ziua în care țara își sărbătorește Armata și pe cei care au fost sau sunt în slujba ei. O zi de cinstire a eroismului și jertfelor prin care neamul nostru a trecut, de-a lungul istoriei, îndeplinindu-și importanta misiune de a apăra unitatea națională și integritatea teritorială a României.

Cu ocazia acestei sărbători, Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan” desfășoară o serie de activități, în perioada premergătoare zilei de 25 octombrie, astfel:

• Miercuri, 20 octombrie, începând cu ora 12:00, în Cimitirul Eroilor, militarii brigăzii vor executa activități de îngrijire a mormintelor și monumentelor cu sprijinul elevilor din municipiul Bistrița;

• Joi, 21 octombrie, începând cu ora 08:00, la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița, militarii brigăzii răspund pozitiv campaniei „Donează sânge, dăruiește viață”;

• Joi , 21 octombrie, la ora 15:00, ediția a VIII-a a „Ștafetei veteranilor” va ajunge în Bistrița, la stația Lukoil, iar la ora 16:00 la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș. Participanții, atât militari cât și voluntari, vor duce ștafeta mai departe a doua zi, 22 octombrie începând cu ora 07:00, când vor pleca spre Dej din fața Comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan”. Acest eveniment sportiv presupune purtarea, pe teritoriul României a trei ștafete, pe trasee diferite, care însumează peste 3500 de km și a căror culoare coincide cu culorile Drapelului Național – roșu, galben și albastru. Punctul final de întâlnire este municipiul Carei, ultima glie străbună eliberată de sub ocupația horthystă, chiar în data de 25 octombrie, de Ziua Armatei României.

În data de 25 octombrie, la ora 10.00, în Piața Petru Rareș, Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, în colaborare cu Instituția Prefectului Județului Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean

Bistrița-Năsăud și Primăria municipiului Bistrița organizează ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Armatei României. La activitate vor participa reprezentanții structurilor militare din garnizoană, autorităților publice locale, instituțiilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională din garnizoana Bistrița,

cadre militare active, în rezervă și retragere, alături de publicul bistrițean.

Toate activitățile vor fi organizate și se vor desfășura cu respectarea măsurilor de infectare cu SarS-CoV-2.

OFIŢER CU INFORMAREA ŞI RELAŢIILE PUBLICE AL BRIGĂZII 81 MECANIZATĂ „General GRIGORE BĂLAN”

Sublocotenent Raluca MUREȘAN