Actualitate
Senatorul Dorin Dobra a lansat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, un concurs de idei pentru promovarea Văii Bârgăului, prin folosirea brandului Dracula.
,,Cel puţin până astăzi sunt cumva mulţumit de toate reacţiile pe care le-am primit de la lansarea publică a proiectului meu şi al colegilor mei, al meu şi al primarilor de pe Valea Bârgăului şi foarte important, chiar şi al primarului din comuna Livezile. După cum ştiţi, atunci când Gal-ul s-a înfiinţat pe Valea Bârgăului au fost discuţii multe şi primarul de atunci a decis să nu se alăture Gal-ului.
Eu astăzi ţin foarte mult şi mă bucur că şi primarii din acea zonă ţin să cooptăm, măcar în proiectul acesta şi Primăria Livezile. Aş răsturna obiceiul de până acum şi aş face orice să nu plecăm de la a cere nişte bani. Acesta este miza acestei tentative. Pentru că dacă astăzi suntem aici, cred că de asta suntem aici: am fost foarte buni în a face planuri şi a cere bani pentru ele şi foarte buni în a nu fi auziţi de nimeni. Mi-aş dori ca împreună cu primarii din zonă să începem cu ceea ce putem”, a declarat Dorin Dobra.
În acest sens, parlamentarii PNL Dorin Dobra şi Stelian Dolha, reprezentanţii GAL- Federaţia pentru Dezvoltarea zonei Rurale Bârgău-Călimani vor organiza la sfârşitul săptămânii viitoare o tabără de lucru dedicată valorificării potenţialului turistic al zonei Văii Bârgăului.
,,Prin intermediul dumneavoastră îi invit pe toţi cei interesaţi să se înscrie în acest concurs de idei pentru promovarea Văii Bârgăului . În 24 iunie aş vreau să ştiu cu ce începem. Premiez personal cu 500 de lei ideea cea mai aplicabilă, cea mai simplă şi cea mai eficientă. (…) Reprezentanţă ministerială va fi. Eu vreau să mă asigur că cineva de acolo conştientizează potenţialul”, a precizat senatorul PNL Dorin Dobra.
Cei interesaţi pot să-şi trimită ideile la adresa de e-mail dobrasenator@yahoo.com , până pe 20 iunie.
Foto:popasultransilvania.ro