Dorin Dobra, senator PNL: Primăria Bistriţa e o primărie autistă în momentul acesta
Image
peteleuplusdobra.jpg

Preşedintele interimar PNL Bistriţa, senatorul Dorin Dobra a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în acest moment, Primăria Bistriţa se comportă ca o primărie autistă, ca o primărie suficientă sieşi şi nu respectă principiile unui parteneriat onest. Dobra a făcut referire la predarea amplasamentului pentru începerea lucrărilor la Parcul Industrial Bistriţa Sud, eveniment la care nu a fost invitat niciun reprezentant liberal, în condiţiile în care Parcul Industrial a fost o iniţiativă marca PNL.

,,Ţin mult să îl felicit pe domnul primar că a adus până aici acest reper, că din acest moment, oriunde în România sau în lume, când stăm de vorbă cu investitorii avem un argument în plus. Alţii se pozează şi predau lucrări, e în regulă, dar raportăm cu toată sinceritatea că ne continuăm munca aceea, care nu e uşoară, de a căuta investitori. Felicităm pe cei care reuşesc să se pozeze cu începerea lucrărilor. Cu modestia pe care ne închipuim că ne caracterizează continuăm să ne facem treaba, astfel încât să reuşim peste câteva luni să vă aducem într-o conferinţă de presă lucruri frumoase, palpabile, eventual de a lăsa altora bucuria de a se poza în pragul Primăriei sau chiar în Parc cu investitorii aduşi.

Nu am să reproşez nimănui partea de imagine. Am să reproşez oricând, oricărui partener al nostru, lipsa de solidaritate şi mai ales de loialitate şi de decenţă. Nu spun că e un proiect liberal, nu sunt aici să vă spun de câte ori a trebuit să îi convingem de proiectul acesta. Spun de faptul că în acest moment şi pe acest obiectiv am fost parteneri oneşti, iar aceste practici sunt practicile care au desfăcut la nivel naţional o alianţă, aşa că nu ar avea dificultăţi să o desfacă şi la Bistriţa”, a afirmat senatorul PNL Dorin Dobra.

,,Săptămâna viitoare vor avea loc două întâlniri importante pentru ceea ce numim proiectul de populare a Parcului Industrial. Văzuţi cu Parcul Industrial început ne permitem a continua noi efortul de a găsi investitori”, a adăugat Dobra.

Un alt absent de la eveniment a fost viceprimarul PNL Ioan Peteleu.

,,Cred că nu suntem destul de fotogenici ca să participăm la semnarea de contracte de finanţare, la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, dar nicio problemă, mergem pe calea pe care o cunoaştem şi stăm şi pe locul din spate. Ca şi în autobuz, nu toată lumea poate sta pe locul din faţă”, a comentat ironic viceprimarul PNL.

Peteleu a precizat că sunt depuse, deja, câteva cereri pentru concesionarea/închirierea de suprafeţe în Parcul Industrial.

,,Săptămâna trecută am discutat cu un grup de investitori turci care au ca şi obiect de activitate industria lemnului. În momentul de faţă sunt depuse câteva cereri pentru concesionarea/închirierea de suprafeţe în Parcul Industrial. Acele firme aşteaptă finalizarea lucrărilor ca să îşi pună acolo unităţile de producţie”, a subliniat viceprimarul PNL Ioan Peteleu.

Preşedintele interimar PNL Bistriţa Dorin Dobra a reproşat conducerii administraţiei locale că nu ţine seama de ideile publice şi se comportă ca o primărie suficientă sieşi.

,,Vorbesc de aici, de ani de zile, de o primărie autistă, asta o spun până la capăt şi asta le reproşez şi colegilor mei. Are o calitate Primăria, astăzi, în Bistriţa: îşi e suficientă sieşi şi prea puţin din imputurile publice sunt preluate şi duse acolo. Ştim cu toţii care sunt participanţii la dezbaterile publice, dar asta e un semn pentru ei, nu pentru alţii, că nu reuşesc. Că, după ce nu îi asculţi un an, poţi să îi inviţi să discute bugetul, că nu înţeleg nimic din cifrele alea. Asta e reproşul, e o primărie autistă, în momentul acesta. Nu faci toată ziua mese rotunde ca să te convingi că trebuie să te iubeşti. Relaţia într-un parteneriat onest curge de la sine în urma onestităţii”, a declarat Dorin Dobra.

Viceprimarul PNL Peteleu a catalogat tot acest comportament al administraţiei locale un comportament ieftin.

,,Dacă toate lucrările astea sunt făcute intenţionat le consider nişte chestii ieftine, care nu se fac într-o alianţă, aşa cum nu se fac lucrurile astea nici într-o familie. Adică, dacă eşti într-o familie, te duci la nuntă împreună. Nu merge soţia sau soţul singur la nuntă sau la o întâlnire”, a spus Ioan Peteleu.

,,Nu, când ai nuntă în fiecare săptămână…”, a concluzionat Dorin Dobra.