Dorin Popescu (preşedinte ALDE BN): Acest protocol este de bun augur. Vom căuta soluţii pentru a maximiza rezultatele pentru ambele partide
Image
Actualitate
Liderul judeţean al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu, consideră că protocolul de colaborare politică şi electorală, parafat între PSD ŞI ALDE, este unul de bun augur,
„legat de stabilitatea politică”.
„Noi avem o relaţie foarte bună, lucrăm foarte bine, pentru că am păstrat acea construcţie politică de succes care a fost USL. În aştept pe preşedintele Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, să găsim împreună soluţia cea mai bună pentru a maximiza rezultatele de la alegerile locale, pentru ambele formaţiuni”, ne-a declarat Dorin Popescu.
Potrivit acestuia, staff-urile celor două filiale vor găsi o soluţie, astfel încât toată lumea să fie în "câştig politic".