Actualitate
Două tinere au fost accidentate uşor, după ce maşina în care se aflau a colizionat cu un alt autoturism. Una dintre tinere, din Bistriţa Bârgăului, care se afla la volan, nu s-a asigurat când a vrut să vireze, maşina fiind astfel acroşată de celălat autovehicul
Poliţiştii au fost sesizaţi miercuri prin serviciul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe DN 17, pe raza localităţii Tureac, a avut loc un accident de circulaţie.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că o tânără, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Bistriţa-Bârgăului, care conducea un autoturism pe direcţia de mers Bistriţa-Vatra Dornei, a efectuat virajul la stânga pentru a intra pe un podeţ, fără să se asigure, fiind acroşată de către un autoturism, condus de către un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Suceava, care s-a angajat în depăşirea regulamentară a acesteia. Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, precum şi a unei tinere, de 31 de ani, pasageră în acelaşi autoturism”, precizează subinspectorul Virginia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Cercetările sunt continuate în acest dosar de poliţiştii de la Serviciul Rutier.