Dacă în ultimii ani avem din ce în ce mai multe publicaţii tipărite nu este pentru că ar fi crescut numărul cititorilor, ci mai degrabă pentru faptul că mijloacele tehnice s-au perfecţionat, iar realizarea unor periodice a devenit un lucru care este acum mult mai accesibil. E şi cazul publicaţiilor numeroaselor despărţăminte (filiale) ale Asociaţiei Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (ASTRA). Înfiinţată în 1861 şi jucând un rol esenţial în afirmarea valorilor naţionale, ASTRA a fost esenţială în pregătirea Marii Uniri de acum un veac. După relansarea asociaţiunii, după 1990, au luat fiinţă despărţăminte pe tot teritoriul ţării, ba chiar şi peste graniţele României. Şi aproape toate aceste despărţăminte au câte o publicaţie proprie.

Câteva dintre publicaţiile astriste îmi erau cunoscute mai mult sau mai puţin. În schimb, spre sfârşitul anului trecut, preşedintele despărţământului Dej (Radu Gavrilă) a avut lăudabila iniţiativă de a organiza o reuniune a publicaţiilor astriste dintr-o întinsă parte a Transilvaniei, de la Blaj la Arad, la Satu-Mare şi Reghin. Extrem de instructivă reuniune, cu concluzii care s-au rostit parţial şi acolo, dar care, sunt sigur, se vor mai spune încă şi de aici încolo. A surprins caracterul eterogen al publicaţiilor, absenţa unor obiective majore, la nivel naţional, care să coaguleze şi să orienteze. Chiar dacă s-au remarcat iniţiative de luat în seamă, precum cele ale despărţămintelor de la Sebeş sau Blaj, poate şi altele, ele rămân singulare în peisaj. Cele mai multe publicaţii, pline de bune intenţii, rămân un soi de almanahuri locale, fără prea mare interes dincolo de cercurile care le realizează. În general, se revine la şabloane patriotarde, lipsite de un conţinut profund, se sufocă într-un provincialism fără orizont. Nu poţi să te revendici din ASTRA lui Şaguna, Bariţiu şi Cipariu, iar în publicaţiile care le pui sub această uriaşă umbrelă să faci loc unor autori care nu izbutesc să îşi facă loc în presa culturală din ţară. Mai mult, găsesc o mare culpă în asta.

O să mi se spună, pe bună dreptate, că ne lipsesc ţelurile înalte la nivel naţional. Foarte adevărat, dar asta nu înseamnă că nu avem nevoie de ele. ASTRA secolului al XIX-lea a primit din cer valorile spirituale ale acestui neam? Nu, le-a închegat ea însăşi de acolo de unde zăceau, a făcut din ele o credinţă capabilă să însufleţească şi să unească un popor.

Aşteptăm noi prea mult de la cei de azi? Nu zărim printre ruinele spirituale cauze demne de a fi ridicate pe piedestal? Suntem generaţii ale bătăliilor pierdute, etern pierzători? Optimismul meu mă face să mă îndoiesc. Numai că pentru acest lucru ar trebui ca ASTRA să aibă în fruntea ei o mare personalitate a culturii române, până când mai avem câteva, o personalitate capabilă să insufle un ideal generaţiilor care vin, celor de la care „am împrumutat ţara”, capabilă să adune în jurul ei marile aspiraţii. Ce ideal le-am insuflat noi celor tineri, din care să-şi făurească o credinţă puternică? Niciunul! În schimb, îi criticăm şi ne lepădăm de ei, ca de nişte fiinţe ciudate, uitând că sunt copiii noştri. Şi încă nu este prea târziu. Dacă altădată unirea a fost flacăra care a ţinut focul viu, ea ar putea fi astăzi educaţia şi valorile morale prin restituirea istoriei profunde a acestui neam.

Cred că rolul ASTREI în societatea românească, cu tot ce implică ea, este un lucru care merită să fie regândit.