Europarlamentarul Daniel Buda: Consumatorii vor şti ţara de origine pentru anumite produse din lapte şi carne
Image
produs.jpg

Europarlamentarul liberal Daniel Buda (PPE) salută adoptarea de către Parlamentul European, săptămâna trecută, a propunerii de rezoluţie privind “Indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru anumite alimente din lapte si carne” cu alte cuvinte, etichetarea obligatorie prin indicarea ţării de origine a produselor folosite în procesul de fabricare şi procesare a laptelui şi a cărnii.

„Comisia Europeană va fi obligată să vină cu propuneri legislative clare prin care statele naţionale să implementeze în propria legislaţie aceste prevederi. Este important ca întotdeauna consumatorii să ştie în orice moment ce produse consumă şi care este ţara de origine a acestora.

Din păcate, în România nu de puţine ori sub steagul tricolor şi a sintagmei “Made in Romania”, cetăţenii cumpărau produse care de fapt proveneau din afara ţării. Suprinzătoare este poziţia Ministerului Agriculturii care a comunicat europarlamentarilor că nu susţine etichetarea obligatorie ci doar pe cea voluntară. Nu pot să nu mă întreb interesele cui au fost susţinute printr-o astfel de poziţie?”, precizează europarlamentarul Daniel Buda.

Potrivit acestuia, prin adoptarea acestei rezoluţii lucrurile vor intra pe un făgaş normal pentru fermierii şi ţăranii români dar şi pentru consumatorii din România, care vor avea o garanţie în plus atunci când cumpără produse româneşti.